3D DOT a fost partener în cadrul proiectului ProtoShop Live, în cadrul căruia peste 30 de elevi de la Colegiul Nicolae Titulescu din Brașov au participat la un curs de design de produs asistat de tehnologia imprimării 3D, cu durata de 6 săptămâni.
Ei au învățat noțiuni de comunicare, marketing, prezentare, ideație, modelare și printare 3D. Participanții au format echipe care au dezvoltat produse pentru companii sau entități brașovene: ask4IT, ART onezero, Rosebonbon, Be Clockwise, Atos, Flycoffee.
Proiectul ProtoShop Live a fost susținut financiar de Fondul Științescu Brașov și a fost derulat de Asociația Laborazon în parteneriat cu 3D DOT și Colegiul Nicolae Titulescu în perioada noiembrie 2019-februarie 2020.
În urma proiectului, școala a fost dotată cu o imprimantă CraftBotEdu și cu una ProFab, pe lângă un număr de filamente.
Alexandru Dobre, mentor de modelare și imprimare 3D în cadrul proiectului spune: „Pentru mine proiectul ProtoShop este deosebit de important pentru că pune imprimarea 3D în mijlocul unui sistem antreprenorial. Elevii nu învață doar despre modelare, ci tot ce pot face ca să ajungă la o idee bună, să o testeze prin imprimare 3D și să o prezinte.”
ProtoShop este o metodă educativă adaptată pentru toate nivelurile, adaptată la interesele zilei de azi. Ea îmbină antreprenoriatul, designul și abilitățile de comunicare astfel încât fiecare participant să se simtă inspirat și valorizat. Dați-ne un mesaj dacă doriți să aduceți metoda educativă în școala, biblioteca, facultatea sau compania dvs!
Metoda ProtoShop a fost implementată până acum în trei proiecte susținute de Fondul Științescu pentru ciclurile gimnazial și liceal, precum și în mediul privat. De asemenea, în acest an, ProtoShop a debutat cu modulul de formare ProtoShop Gim (10-14 ani) pentru formatori la Biblioteca Județeană Brașov.
***
Iată câteva dintre proiectele dezvoltate de elevi:
Dinamicii – Bianca Moroșanu și Bogdan Mateescu
Client: FlyCoffe
Produs: Magneți
WatchDogs – Leonard Păunaș
Client: Atos
Produs: Suport de căști de telefon
The Winners – Alexandru Crăciun, Sebastian Bogdan, David Metaxa Roșca
Client: ART onezero
Produs: Suport de cărți de vizită sau flyere
Brigada Coioților – Damian Ungureanu, Flavius Muscalu, Bogdan Crizbășeanu
Client: Atos
Produs: Suport de telefon
Paragon – Fabian Ghinaru, Andrei Oană
Client: Rosebonbon
Produs: Bijuterii
Duo Team – Andrei Vârtosu, Bianca Simion
Client: Ask4IT
Produs: Suport pentru telefon
HP – Horia Buzduga, Paul Berghea
Client: FlyCoffee
Produs: Suport pentru pahare de cafea
The Creators – George Stângă, Tudor Ștefan Boghez, Robert Andrei Oblesniuc
Client: Ceas și suport de telefon
Produs: BeClockWise
Flaviu Emil Oros
Client: Ask4IT
Produs: Mascotă
Creative Foxes – Anca Cîrlan, Bogdan Pușcașu
Client: BeClockWise
Produs: Ceas
Fotografie de grup: Orsolya Balint
Fotografii de obiect: Alexandru Palade
Tags: educatie, modelare, modelare3D, CAD, romania, scoala, scoli, comunicare, marketing, 3dprinting, printareaditiva, printare3d, imprimare3d